
Imagine din campania "Nu da şpagă!"
Credeai cumva că apropierea de alegeri va modifica comportamentul funcţionarilor? De fapt aşa este, dar nu în sensul în care m-aş fi aşteptat.
Teoria era că se vor purta frumos (ca Inimăroiu, care face în sectorul 4 ce n-a făcut un mandat întreg) ca să-şi ia votul. Nici vorbă! Un cunoscut a cerut o adeverinţă de la Primăria Capitalei şi a întrebat cât durează. Funcţionarul a răspuns dibac:
- Depinde de dumneavoastră…
Ceea ce impune revizuirea teoriei după cum urmează: în anii electorali, funcţionarii vor încerca în mod disperat să te jumulească, pe baza sănătosului principiu românesc “Ce-i în mână nu-i minciună”. Se pare că nu-i interesează posibilele repercusiuni ale alegerilor.
Sănătate şi virtute!
Update: funcţionarul respectiv este inspector la sectorul 4. Nu înseamnă că sectorul 4 conţine toate exemplarele, ci că aici îmi petrec mult timp. Aici şi în sectorul 3, dar în sectorul 3 este Negoiţă.