Faianţă proastă de la China. Găsiţi la Bricostore!

Zilele acestea renovez în apartament. Printre altele schimb faianţa şi gresia din baie.

Pentru asta am umblat prin hypermaketurile specializate (Bricostore, Praktiker şi Hornbach), prin magazinele de pe Valea Cascadelor şi de pe şos. Mihai Bravu (pe lângă staţia de metrou Mihai Bravu).

Mr. Bricolage nu intră în discuţie, au preţuri mari pe toată linia, la Praktiker nu ştiu de ce mă mai duc, ăia parcă sunt zombie, se uită prin tine şi dau din umeri. Hornbach este magazinul meu preferat din punct de vedere al serviciilor, dar aprovizionarea lor cu faianţă şi gresie lasă mult de dorit.

Aşa că rămase Bricostore, mai ales ca făcea reclamă la transportul gratuit pe care ţi-l asigură dacă stai la mai puţin de 15km de magazin şi cumperi de minimum 1000 lei. În fine, mă uit, oferta nu prea bogată nici aici, dar găsesc ceva satisfăcător. În speţă, gresia “Bambu” şi faianţa “Eco”, made-in-china. Vorbesc cu oamenii, da, nicio grijă, v-o aducem (strânsesem marfă de peste 1000 lei). Unul din raionul de faianţe îmi cu juma’ de gură “ştiţi, este chinezească, are nişte probleme de calitate”. Mă gândesc, eh, ce mare lucru, n-or fi toate plăcile de aceleaşi dimensiuni, ne-om descurca cumva. Zis şi făcut, fac bonul, aranjez livrarea, o primesc acasă fără prea mari bătăi de cap şi îmi şterg episodul din memorie.

…Până acum câteva zile, când mă sună zugravul şi-mi spune, ştii, m-am apucat să pun faianţa şi avem probleme. Hâţ, zic, ce probleme? Vin’ să vezi, zice. Mă duc şi din mai puţin de două cutii (vreo doi metri pătraţi) aveam trei culori, plăci cu linii de fractură din coacere (erau nişte linii sub smalţ, dădeai un bobârnac şi cădea bucata de faianţă), smalţ explodat, ce mai, o feerie. Mi se suie părul în creştet şi dau telefon la Bricostore. Aşa şi pe dincolo, am probleme cu faianţa, care e procedura? Aaa, veniţi şi vi-o schimbăm. Nevastă-mea îmi zice, ştii, e şi o limită de timp, 30 de zile parcă.

Iau vreo 5-6 plăci, câte una pentru fiecare defect, şi mă duc la Bricostore Orhideea, de unde le luasem. Găsesc una la informaţii, îi zic de problemă, zice, da, în principiu vă schimbăm marfa, cu ce mi-o schimbaţi, întreb, cu altceva care vă place, zice, bine, şi dacă nu-mi place nimic? Îi vine ideea şi mă întreabă de bon. Fatalitate! Eram în ziua 31! Aaa, zice, au trecut 30 de zile, nu ştiu ce putem face. Găseşte o soluţie, zic, nu am de ce să dau bani buni pe marfă proastă. Să sun la raion, zice. Vorbeşte şi se întoarce spre mine, am vorbit, dar dacă au trecut 30 de zile (ideea ei fixă, de parcă nu ar fi fost vorba de marfă defectă)… Mai bine vorbiţi şi la raion. Bine, zic eu, lămurindu-mă că pierd vremea. Mă duc în raion, dau de unul pe acolo, îl întreb, nu ştiu, zice, dacă au trecut 30 de zile… Pe mine nu mă interesează textele astea, zic, eu am luat marfă proastă de la voi şi vreau să scap de ea. Nu ştiu, zice. Bine, zic eu, nu-ţi poţi lua responsabilitatea, du-mă la cineva care poate! Şeful de raion! se luminează tipul. Căutăm puţin şi dăm de sus-pomenitul şef de raion. Încep să-i spun şi lui, când să mă ambalez zice, ştim care e problema, suntem în discuţii cu furnizorul pe această temă, dvs. puteţi să returnaţi faianţa şi să vă alegeţi altceva sau să vă luaţi banii înapoi. Uf, mă gândesc, bine că asta s-a rezolvat.

De aici încolo a fost simplu, am luat banii înapoi, nu am găsit altceva să-mi placă, aşa că am luat faianţa de pe Mihai Bravu.

Din episodul ăsta am rămas cu

• o fobie (să nu rostiţi “Eco” în prezenţa mea),
• o învăţătură (şi firmele mici îţi transportă marfa acasă, trebuie să întrebi) şi
• o nedumerire – de ce vând magazinele marfă care nu poate fi folosită?

“Pentru că aşa-i în România” e un răspuns care nu mă mai satisface.