Maria-Cristina, exasperată de imbecilitatea părinţilor
Fiind proaspătul posesor al unui bebeluş de sex feminin (bebeluşă?) pre numele ei Maria-Cristina, am descoperit şi eu, ca toţi ceilalţi părinţi, ce complicată devine viaţa când nu poţi comunica.
De exemplu, când începe fiica mea să urle, eu şi soţia mea (Irina) începem să alergăm în cerc şi apoi parcurgem lista priorităţilor:
- Are vreo rană? O întoarcem pe toate părţile, ne uităm în cavităţi, o pipăim. Dacă nu găsim nimic, presupunem că nu e problema asta şi trecem mai departe.
- Îi e foame? De obicei, aici merge testul cu atingerea obrazului cu ceva. Dacă se întorce şi începe să sugă obiectul care i-a atins obrazul, presupunem că îi e foame. Dacă ştim că nu a mâncat de curând, creşte probabilitatea să îi fie foame. Maria-Cristina are şi o variaţiune în care îşi suge mâneca, care de multe ori înseamnă că vrea alt scutec. Ceea ce ne duce la următoarea verificare…
- Are nevoie de alt scutec? Ca test preliminar mirosim, dar tot uitându-ne în scutec decidem, de data asta cu certitudine, dacă asta este problema. Maria-Cristina este mai sensibilă la un scutec umplut cu lichide. Dacă nu este nimic, trecem la următoarea opţiune…
- Are vreun disconfort fizic? Poate să fie prea frig, prea cald, prea multă lumină, prea puţină lumină, un miros prea puternic, un zgomot prea brusc sau prea puternic, etc, etc, etc… Ca o paranteză, Irina a schimbat-o într-o zi de trei ori până ne-am dat seama că hainele Mariei-Cristina erau udate de sânul la care nu era cuplată. Dacă nu găsim o dovadă clară că asta era problema, ne rămâne ultima opţiune…
- Are vreun disconfort psihic? Aici orbecăim, însă oricum nu aveam prea multe soluţii, o masăm pe spate/burtă, o luăm în braţe, o legănăm, îi vorbim şi alte chestii de acest gen. De când am citit în cărţi că sunt perioade în care urlă fără motive de genul variantelor anterioare, m-am mai liniştit.
Comunicarea este importantă şi realizezi foarte bine asta când lipseşte.
Şi tot aşa, până va putea vorbi. Însă…
… Am pus ochii pe o carte numită “Sign Up With Your Baby” care ar putea scurta perioada de ne-comunicare dintre Maria-Cristina şi noi. Cartea pleacă de la ideea că, în timp ce coordonarea motorie şi mecanismele cerebrale necesare pentru comunicarea prin vorbire nu sunt suficient dezvoltate până la vârsta de un an şi ceva, coordonarea motorie şi mecanismele cerebrale necesare pentru comunicare prin gesturi sunt suficient dezvoltate de pe la şase luni. Aşa că autorul a pus la punct o metodă de comunicare prin gesturi preluate de la surdo-muţi. Este necesar ca gesturile să fie îndelung repetate în context şi însoţite totodată de exprimarea verbală a gestului respectiv, aşa că probabil nu contează ce gesturi foloseşti, atâta vreme cât le foloseşti coerent. Vă mai aduceţi aminte de Robert De Niro în “Un socru de coşmar”? I-am-watching-you.
Abia aştept ca Maria-Cristina să poată vorbi, deşi ceva îmi spune că atunci s-ar putea să-mi amintesc cu nostalgie de vremurile când nu vorbea.
Sănătate şi virtute.
