Marfă calitatea a treia

Faianţă proastă de la China. Găsiţi la Bricostore!

proastă de la China. Găsiţi la !

Zilele acestea renovez în apartament. Printre altele schimb faianţa şi gresia din baie.

Pentru asta am umblat prin hypermaketurile specializate (Bricostore, Praktiker şi Hornbach), prin magazinele de pe Valea Cascadelor şi de pe şos. Mihai Bravu (pe lângă staţia de metrou Mihai Bravu).

Mr. Bricolage nu intră în discuţie, au preţuri mari pe toată linia, la Praktiker nu ştiu de ce mă mai duc, ăia parcă sunt zombie, se uită prin tine şi dau din umeri. Hornbach este magazinul meu preferat din punct de vedere al serviciilor, dar aprovizionarea lor cu faianţă şi gresie lasă mult de dorit.

Aşa că rămase Bricostore, mai ales ca făcea reclamă la transportul gratuit pe care ţi-l asigură dacă stai la mai puţin de 15km de magazin şi cumperi de minimum 1000 lei. În fine, mă uit, oferta nu prea bogată nici aici, dar găsesc ceva satisfăcător. În speţă, gresia “Bambu” şi faianţa “”, made-in-china. Vorbesc cu oamenii, da, nicio grijă, v-o aducem (strânsesem marfă de peste 1000 lei). Unul din raionul de faianţe îmi cu juma’ de gură “ştiţi, este chinezească, are nişte probleme de calitate”. Mă gândesc, eh, ce mare lucru, n-or fi toate plăcile de aceleaşi dimensiuni, ne-om descurca cumva. Zis şi făcut, fac bonul, aranjez livrarea, o primesc acasă fără prea mari bătăi de cap şi îmi şterg episodul din memorie.

…Până acum câteva zile, când mă sună zugravul şi-mi spune, ştii, m-am apucat să pun faianţa şi avem probleme. Hâţ, zic, ce probleme? Vin’ să vezi, zice. Mă duc şi din mai puţin de două cutii (vreo doi metri pătraţi) aveam trei culori, plăci cu linii de fractură din coacere (erau nişte linii sub smalţ, dădeai un bobârnac şi cădea bucata de faianţă), smalţ explodat, ce mai, o feerie. Mi se suie părul în creştet şi dau telefon la Bricostore. Aşa şi pe dincolo, am probleme cu faianţa, care e procedura? Aaa, veniţi şi vi-o schimbăm. Nevastă-mea îmi zice, ştii, e şi o limită de timp, 30 de zile parcă.

Iau vreo 5-6 plăci, câte una pentru fiecare defect, şi mă duc la Bricostore Orhideea, de unde le luasem. Găsesc una la informaţii, îi zic de problemă, zice, da, în principiu vă schimbăm marfa, cu ce mi-o schimbaţi, întreb, cu altceva care vă place, zice, bine, şi dacă nu-mi place nimic? Îi vine ideea şi mă întreabă de bon. Fatalitate! Eram în ziua 31! Aaa, zice, au trecut 30 de zile, nu ştiu ce putem face. Găseşte o soluţie, zic, nu am de ce să dau bani buni pe marfă proastă. Să sun la raion, zice. Vorbeşte şi se întoarce spre mine, am vorbit, dar dacă au trecut 30 de zile (ideea ei fixă, de parcă nu ar fi fost vorba de marfă defectă)… Mai bine vorbiţi şi la raion. Bine, zic eu, lămurindu-mă că pierd vremea. Mă duc în raion, dau de unul pe acolo, îl întreb, nu ştiu, zice, dacă au trecut 30 de zile… Pe mine nu mă interesează textele astea, zic, eu am luat marfă proastă de la voi şi vreau să scap de ea. Nu ştiu, zice. Bine, zic eu, nu-ţi poţi lua responsabilitatea, du-mă la cineva care poate! Şeful de raion! se luminează tipul. Căutăm puţin şi dăm de sus-pomenitul şef de raion. Încep să-i spun şi lui, când să mă ambalez zice, ştim care e problema, suntem în discuţii cu furnizorul pe această temă, dvs. puteţi să returnaţi faianţa şi să vă alegeţi altceva sau să vă luaţi banii înapoi. Uf, mă gândesc, bine că asta s-a rezolvat.

De aici încolo a fost simplu, am luat banii înapoi, nu am găsit altceva să-mi placă, aşa că am luat faianţa de pe Mihai Bravu.

Din episodul ăsta am rămas cu

  • o fobie (să nu rostiţi “Eco” în prezenţa mea),
  • o învăţătură (şi firmele mici îţi transportă marfa acasă, trebuie să întrebi) şi
  • o nedumerire – de ce vând magazinele marfă care nu poate fi folosită?

“Pentru că aşa-i în România” e un răspuns care nu mă mai satisface.

Biberonu’! REPEDE!

Biberoanele fiică-mii

Biberoanele fiică-mii

În primele zile de când fiica mea nou-născută a ajuns acasă, clipe preţioase treceau când soţia mea nu mai avea provizii în sâni şi trebuia să preparăm o completare la , din cauza timpului necesar pentru încălzirea apei care să încălzească biberonul.

După un timp ne-am dat seama de problemă şi am cumpărat un termos pe care îl ţinem plin cu apă fiartă pentru încăzirea biberonului.

Aşa că acum, la primul urlet de foame, desfacem termosul şi presto!, biberon încălzit.

Spune-mi, bebeluşule!

Maria-Cristina, exasperată de imbecilitatea părinţilor

Maria-Cristina, exasperată de imbecilitatea părinţilor

Fiind proaspătul posesor al unui bebeluş de sex feminin (bebeluşă?) pre numele ei Maria-Cristina, am descoperit şi eu, ca toţi ceilalţi părinţi, ce complicată devine viaţa când nu poţi comunica.

De exemplu, când începe fiica mea să urle, eu şi soţia mea (Irina) începem să alergăm în cerc şi apoi parcurgem lista priorităţilor:

  1. Are vreo rană? O întoarcem pe toate părţile, ne uităm în cavităţi, o pipăim. Dacă nu găsim nimic, presupunem că nu e problema asta şi trecem mai departe.
  2. Îi e foame? De obicei, aici merge testul cu atingerea obrazului cu ceva. Dacă se întorce şi începe să sugă obiectul care i-a atins obrazul, presupunem că îi e foame. Dacă ştim că nu a mâncat de curând, creşte probabilitatea să îi fie foame. Maria-Cristina are şi o variaţiune în care îşi suge mâneca, care de multe ori înseamnă că vrea alt scutec. Ceea ce ne duce la următoarea verificare…
  3. Are nevoie de alt scutec? Ca test preliminar mirosim, dar tot uitându-ne în scutec decidem, de data asta cu certitudine, dacă asta este problema. Maria-Cristina este mai sensibilă la un scutec umplut cu lichide. Dacă nu este nimic, trecem la următoarea opţiune…
  4. Are vreun disconfort fizic? Poate să fie prea frig, prea cald, prea multă lumină, prea puţină lumină, un miros prea puternic, un zgomot prea brusc sau prea puternic, etc, etc, etc… Ca o paranteză, Irina a schimbat-o într-o zi de trei ori până ne-am dat seama că hainele Mariei-Cristina erau udate de sânul la care nu era cuplată. Dacă nu găsim o dovadă clară că asta era problema, ne rămâne ultima opţiune…
  5. Are vreun disconfort psihic? Aici orbecăim, însă oricum nu aveam prea multe soluţii, o masăm pe spate/burtă, o luăm în braţe, o legănăm, îi vorbim şi alte chestii de acest gen. De când am citit în cărţi că sunt perioade în care urlă fără motive de genul variantelor anterioare, m-am mai liniştit.
    Comunicarea este importantă şi realizezi foarte bine asta când lipseşte.

Şi tot aşa, până va putea vorbi. Însă…

… Am pus ochii pe o carte numită “Sign Up With Your Baby” care ar putea scurta perioada de ne- dintre Maria-Cristina şi noi. Cartea pleacă de la ideea că, în timp ce coordonarea motorie şi mecanismele cerebrale necesare pentru comunicarea prin vorbire nu sunt suficient dezvoltate până la vârsta de un an şi ceva, coordonarea motorie şi mecanismele cerebrale necesare pentru comunicare prin gesturi sunt suficient dezvoltate de pe la şase luni. Aşa că autorul a pus la punct o metodă de comunicare prin gesturi preluate de la surdo-muţi. Este necesar ca gesturile să fie îndelung repetate în context şi însoţite totodată de exprimarea verbală a gestului respectiv, aşa că probabil nu contează ce gesturi foloseşti, atâta vreme cât le foloseşti coerent. Vă mai aduceţi aminte de Robert De Niro în “Un socru de coşmar”? I-am-watching-you.

Abia aştept ca Maria-Cristina să poată vorbi, deşi ceva îmi spune că atunci s-ar putea să-mi amintesc cu nostalgie de vremurile când nu vorbea.

Sănătate şi virtute.