dibacu.ro
De la lume adunate şi iarăşi la lume date...Creierul este un organ extraordinar. Începe să lucreze dimineaţa când te trezeşti şi nu se opreşte până ajungi la birou.
—
Cum se poate repara un buton de aragaz
Dacă ţi-au crăpat butoanele de la aragaz (cum fac toate la un moment dat) poţi să-ţi cumperi altele sau să iei două legături de plastic (vezi mai jos), să fixezi cu ele partea care crapă de obicei şi să pui un pic de Super-Glue ca să nu se mişte legăturile. Rezultatul se vede mai sus.
Legături de plastic
Am scăpat de un drum la magazin.
Sănătate şi virtute!
Imagine din campania "Nu da şpagă!"
Credeai cumva că apropierea de alegeri va modifica comportamentul funcţionarilor? De fapt aşa este, dar nu în sensul în care m-aş fi aşteptat.
Teoria era că se vor purta frumos (ca Inimăroiu, care face în sectorul 4 ce n-a făcut un mandat întreg) ca să-şi ia votul. Nici vorbă! Un cunoscut a cerut o adeverinţă de la Primăria Capitalei şi a întrebat cât durează. Funcţionarul a răspuns dibac:
- Depinde de dumneavoastră…
Ceea ce impune revizuirea teoriei după cum urmează: în anii electorali, funcţionarii vor încerca în mod disperat să te jumulească, pe baza sănătosului principiu românesc “Ce-i în mână nu-i minciună”. Se pare că nu-i interesează posibilele repercusiuni ale alegerilor.
Sănătate şi virtute!
Update: funcţionarul respectiv este inspector la sectorul 4. Nu înseamnă că sectorul 4 conţine toate exemplarele, ci că aici îmi petrec mult timp. Aici şi în sectorul 3, dar în sectorul 3 este Negoiţă.
M-am lovit de foarte multe ori de etichete lipite de vânzători în cele mai nepotrivite locuri.
O etichetă lipită pe un CD de 8cm, înainte de dezlipire
Problema este că dacă tragi pur şi simplu de ele, în locul în care au fost rămâne o pată de lipici care este foarte greu de curăţat.
Soluţia: trebuie încălzite. Persoanele de la care am auzit prima oară despre această metodă foloseau o brichetă a cărei flacără o plimbau peste etichetă, după care – cu grijă – trăgeau de un capăt al etichetei şi o dezlipeau. Însă, pentru că precizia mea lasă de dorit, am înlocuit bricheta cu un uscător de păr dat la maximum şi ţintit vreo 20-30 sec (în funcţie de materialul pe care este lipită eticheta, unele plastice – plasticuri? – se înmoaie) spre etichetă.
O etichetă lipită pe un CD de 8cm, în timpul dezlipirii
Astfel se poate dezlipi fără urmă o etichetă, cu condiţia ca materialul pe care este lipită să reziste la căldură (cred că nu ar merge în cazul unei etichete lipită pe o lumânare).
O etichetă lipită pe un CD de 8cm, după dezlipire
Desktop KDE din Slax 6 RC7
Pentru cine nu ştie, Slax este o aromă foarte plăcută de Linux. Poate rula de pe CD, poate fi instalat pe disc şi – ce m-a atras pe mine cel mai mult – poate rula de pe orice chestie cu memorie flash de cel puţin 256M plus conectare USB – cu salvarea a ceea ce lucrezi. Am menţionat că e complet gratuit? 
Ce înseamnă asta? Înseaamnăăă… că ai computeru’ în buzunar, legat de chei. Are aplicaţii de office, grafică, poate cânta muzică şi reda filme. Vede partiţiile NTFS şi poate scrie pe ele. Practic, dacă poate porni de pe un stick USB, orice computer poate deveni staţia ta de lucru – lucrezi, salvezi, pleci la alt calculator şi continui, iar pe calculator nu rămâne nimic dacă nu vrei tu.
Atenţie! Eu sunt un uindăuz-ist-pauăr-iuzăr (încă) şi asta e urmarea primei mele incursiuni în Linux, în care am căutat un Live-CD care să-mi permită să ascult muzică, să conversez puţin cu tovarăşii care au porcăria de Yahoo Messenger (scuze, nu suport programele care fac ce vor ele pe calculatoru’ pe care am dat eu banii) şi, doar dacă se poate, să termin de scris un document început în Windows. Surpriză mare! Am găsit o grămadă, iar câteva funcţionează şi de pe stick-uri USB. Dar despre asta într-un articol viitor… Ce încerc să exprim: e uşor de folosit şi pentru un sclav de-ai lui Bill.
Ca să nu mă lungesc, cu ajutorul unor scule excelente care sunt Bart’s Preinstalled Environment (BartPE) bootable live windows CD/DVD şi SIBLO – Simple Boot Loader am făcut un stick care îmi oferă la start un meniu din care pot alege să rulez:
La ora actuală declar sus-şi-tare că sunt îndrăgostit de Slax. Sunt un tip greu de convins, aşa că aruncaţi un ochi pe site, nu se ştie…
Nota 1: Veţi vedea că lipsesc încă unele părţi din site, dar acum, că s-a terminat treaba la versiunea 6, se lucrează tare la documentaţie şi site.
Nota 2: Poza e de fapt cu versiunea 6 RC7, dar partea grafică este identică.
Blocuri comuniste (poză de Radufan - http://ro.wikipedia.org/wiki/Utilizator:Radufan)
În concluzie, piaţa imobiliară românească este plină de piranha. Sunt şi câţiva rechini, dar nu se văd. Apartamente noi? Nu mă face să râd! Mai în glumă, mai în serios, dacă ai banii de casă adu-ţi aminte că eşti cetăţean european şi vezi dacă nu cumva ai variante mai bune în altă parte. Turiştii au înţeles deja.
Sănătate şi virtute!
Borcan cu viaţă
Circulă pe net următorul banc/pildă cu multiple învăţăminte:
Cică un profesor de filosofie, venind la ora sa de curs, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare şi a început să-l umple cu pietre. Când a terminat i-a întrebat pe studenţi:
-Este plin borcanul?
-Da, au zis studenţii.
Profesorul a luat o cutie cu pietricele şi le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Fireşte, acestea s-au rostogolit printre pietre şi au umplut spaţiile libere dintre pietre. Şi i-a întrebat din nou pe studenţi:
-Este plin borcanul?
-Da, au zis studenţii, şi au râs.
Profesorul a luat o cutie cu nisip şi l-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Fireşte, nisipul a umplut spaţiul rămas liber.
-Acum, a spus profesorul arătând spre borcan, vreau să înţelegeţi că borcanul reprezintă viaţa voastră. Pietrele mari sunt lucrurile importante: partenerul, sănătatea, familia, lucruri care, chiar când nu mai aveţi nimic altceva, fac ca viaţa să fie completă. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează: slujba, casa şi maşina. Nisipul reprezintă lucrurile mici, care le completează pe cele dinainte. Dacă puneţi în borcan mai întâi nisipul, nu mai rămâne loc pentru pietrele mari şi pentru pietricele.
La fel se desfăşoară şi viaţa: dacă vă consumaţi timpul şi energia cu lucrurile mici, nu veţi avea niciodată loc pentru lucrurile importante. Fiţi atenţi la lucrurile care sunt esenţiale pentru fericirea voastră. Jucaţi-vă cu copiii, faceţi-vă timp pentru controale medicale, duceţi-vă partenerul la dans. Va rămâne mereu destul timp să mergeţi la serviciu, să faceţi curat în casă, să daţi o petrecere sau să duceţi gunoiul. Aveţi grijă în primul rând de pietrele mari, de lucrurile care într-adevar contează. Stabiliţi-vă priorităţile! Restul… doar nisip.
După ce toată lumea a fost de acord că profesorul a umplut borcanul şi a dat lecţia de viaţă, un student se ridică şi veni la catedră cu o cutie de bere pe care o turnă în borcan. Deşi toată lumea fusese de acord că borcanul este plin, studentul reuşi să toarne toată berea printre pietre, pietricele si nisip.
-Acum este plin! spuse studentul. Oricât de plină vă e viaţa, întotdeauna mai e loc pentru o bere!
Stânga, dreapta? Ce vrei să spui?
Profesorul meu de fizică din liceu îşi pusese în cap să facă un tip perseverent din mine. Şi pentru asta încerca şi el ce avea la îndemână.
Chestia pe care mi-o amintesc cel mai bine şi pe care o povestesc oricui stă pe loc suficient timp este derulatul rolelor de film. Mă refer la filmele didactice care se proiectau câteodată în orele de curs. Erau filme de 8 mm (cred) care se derulau pe role de până în 30cm diametru şi erau proiectate pe peretele clasei, după ce se făcea întuneric trăgând draperiile.
Era îmbinarea perfectă între plăcut şi util – somnul (absolut necesar unui elev epuizat) socotit ca ore de curs.
Misiunea mea începea la finalul proiecţiei: trebuia să derulez filmul de pe rola finală pe rola iniţială. Iarăşi o îmbinare perfectă, de această dată între lipsa dotărilor capitaliste din şcolile ceauşiste (recte derulator) şi necesitatea întăririi caracterului meu. “Eşti brânză bună în burduf de câine, Dibacule! Ai nevoie de perseverenţă în viaţă, aşa că învârte, învârte…” (cu un zâmbet superior). Şi aşa, timp de cîteva luni cu vreo 40 de minute de învârtit pe lună, mi s-a întărit caracterul şi perseverenţa.
Nu mă înţelegeţi greşit: acestea sunt amintiri frumoase din categoria tachinări profesori-clasă, ne distram, lamentaţiile elevului abuzat de profesorul sadic sunt în altă parte. În plus, până de curând am fost chiar convins că mi-a folosit.
Ceea ce înseamnă că acum nu mai sunt convins.
Ar fi momentul să vă explic ce e cu titlul. Cu perseverenţa cred că v-aţi lămurit. Problema mea este că în ultimii ani, pe măsură ce mă fac adultconştientcuresponsabilităţi, perseverenţa asta de tip buldog (ochelarii de cal din titlu) devine tot mai ineficientă.
De-a lungul copilăriei şi adolescenţei mele, majoritatea adulţilor s-au străduit să mă înveţe să “termin ce am început”. Nimic rău până acum. Dar asta (terminatul lucrurilor) se poate face în mai multe moduri. Educatorii mei au insistat pe varianta mono-tasking (”buldog”, “ochelari-de-cal”, “nu plec de lângă tine până nu termini”, “nu ai voie afară până nu termini”, ş.a.md.). Există şi varianta multi-tasking, în care faci lucrurile în paralel. E nevoie de mai multă planificare-administrare-atenţie atât de partea educatorului, cât şi de partea educatului, dar eficienţa poate fi MULT mai mare. Este adevărat, poate fi şi mult mai mică, asta e problema cu orice sculă puternică – ce faci bun cu ea este mult mai bun, dar şi ce faci rău cu ea este mult mai rău.
De ce m-am legat de subiectul ăsta, de fapt? Pentru că, atunci când are chestii importante de rezolvat, Dibacul adult nu se poate concentra prea bine la chestiuţe neimportante până la finalizarea chestiilor importante, atunci când are o fereastră (mai mare sau mai mic?, una sau mai multe, nu contează).
Aici apare EQ sau inteligenţa emoţională. Teoria spune că un individ inteligent d.p.d.v. emoţional ar trebui să fie bun la:
Ori, Dibacul adult, în acest caz, nu este în stare să treacă de disconfortul creat de nefinalizarea chestiilor importante şi să activeze fericit şi eficient. Pauzele pe care le-ar putea folosi pentru a face chestii neimportante, dar scadente, se irosesc din neputinţă de refocalizare. Ceea ce nu este foarte inteligent, emoţional vorbind.
CONCLUZIE:
Recomandăm Dibacului, adult sau nu, să încerce să vadă întregul tablou şi să nu se cramponeze de lucrurile importante. Oricând mai e loc de o bere!
